Viața privată a oricărei persoane este apărată de lege și de actele internaționale la care Republica Moldova este parte. În special art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului apără taina vieții private și a celei intime a oricărei persoane. Nimeni nu poate aduce atingere acestui drept fără o justificare adecvată. În special, orice ingerință în viața privată trebuie să fie prevăzută de lege, trebuie să urmărească un scop legitim, să fie necesară și proporțională într-o societate democratică. Ca regulă, pentru cetățenii care nu exercită puterea statului, se permite totul ce nu este interzis prin lege. Pentru acele persoane care înfăptuiesc puterea executivă, legislativă sau judecătorească se permite numai ceea ce este strict prevăzut prin lege.

Dacă ne referim la ultimul caz de acest fel produs în Republica Moldova putem suma faptele astfel: un politician a avut relații intime cu o altă persoană într-un local privat și într-o încăpere izolată; scena a fost înregistrată video și audio pe ascuns de către persoane nestabilite (deocamdată) și apoi difuzate pe larg în presă și pe rețelele de socializare de către persoane necunoscute.

Dacă aplicăm principiile generale descrise mai sus la faptele concrete, observăm că este vorba despre viața intimă și privată a cel puțin 2 persoane, una dintre care este un politician. Evident că viața intimă și privată este apărată de legislația Republicii Moldova și de cea internațională. Urmeză să verificăm dacă această ingerință a fost una justificată. Prima întrebare este dacă această ingerință a fost prevăzută de lege.  Pentru a răspunde la ea trebuie să stabilim cine a efectuat aceste înregistrări: reprezentanții statului sau persoane private? Dacă erau făcute de către reprezentanții statului, atunci ele sunt ilegale atâta timp cât nu au fost efectuate în cadrul unui dosar penal cu permisiunea unui judecător de instrucție. Dacă aceste înregistrări au fost efectuate de către persoane private, atunci urmează să verificăm scopul acestor înregistrări, necesitatea într-o societate democratică și proporționalitatea cu scopul urmărit. Aici sunt mai multe variante care pot fi discutate. De exemplu, efectuarea înregistrării de către un detectiv particular cu scopul pornirii unui proces de divorț cu soția politicianului. În acest caz, înregistrările ar fi putut fi folosite ca probe într-un proces judiciar închis. În aceste circumstanțe înregistrarea efectuată de un detectiv particular cu scopul descris mai sus pare a fi una justificată cu condiția că înregistrările nu vor ajunge în mass-media sau rețelele de socializare, iar ședința de judecată se va desfășura exclusiv cu ușile închise. Conform dreptului familiei, infidelitatea reprezintă motiv de divorț.

Dacă înregistrările au fost efectuate de către o persoană privată în alte scopuri, cum ar fi cele politice, scop de răzbunare, șantaj etc., atunci aceste acțiuni din start sunt interzise prin legea penală și se pedepsesc conform Codului Penal.

În orice caz, atunci cînd astfel de cazuri ajung în public, conform art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, statul are obligația pozitivă de a începe o investigație efectivă cu scopul stabilirii tuturor circumstanțelor relevante cazului înregistrării în secret a acestor relații și difuzarea lor în mass-media.  Art. 8 CEDO apără atât dreptul de a nu fi înregistrat în secret, cât și dreptul de a nu fi difuzate aceste înregistrări. 

Totodată, presa care a difuzat aceste înregistrări răspunde pentru asta conform legislației Republicii Moldova: Codului Audiovizualului și Codului Civil, or, era suficient să se menționeaze că a avut loc un astfel de caz, fără a difuza înregistrările video, iar scopul ar fi trebuit să fie doar pentru a atenționa instituțiile de drept asupra ilegalităților care au fost comise vis-a-vis de viața privată și intimă a persoanelor.

Iar la final, întrebările care se impun sunt următoarele:

Credeți că știau cei care au publicat înregistrările, mă refer la presă, despre aceste prevederi legale?

Ce ați face voi dacă vi s-ar propune să publicați asemenea înregistrări?

V-ați ghida de legea penală sau de ”legea audienței” și a vizualizărilor?

Ați avut cazuri în care ați avut ocazia să publicați astfel de înregistrări, dar nu ați făcut-o? Care a fost motivul? Frica de lege sau altul?