Buna mea amică, Raluca Răducanu, aborda zilele trecute pe Facebook un subiect care mă îngrijorează de mai mult timp. “Fostul și actualul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei și fostul premier au început azi să se acuze reciproc de implicare în jaful de la BEM. Pe un post “de știri”, în prime time, se discută despre... mistreți. Libertatea presei”, scria amica mea, sociolog de la Bucureşti (voi preciza pentru cei ce nu o cunosc că ea conduce Centrul de Studii Est-Europene din România). 

Dragă Raluca, să ştii că problema pe care o semnalezi a ajuns să nu mai mire pe nimeni în Republica Moldova. Se întâmplă de mai multă vreme să asistăm cu toţii la un fenomen pe care eu l-aş numi un “breaking news inversat”, trucat, inventat, când ştirile cu adevărat importante sunt trecute cu vederea de sursele media în favoarea altora nesemnificative, cărora li se imprimă însă o importanţă nemeritată. 

Noi, jurnaliştii de aici, înţelegem exact de ce se întâmplă asta, chiar dacă editorii postului “de ştiri” care te-a făcut să scrii acest mesaj ar prefera să nu înţelegem. Teamă mi-i, însă, că mai puţine pricep oamenii simpli care sunt telespectatori fideli ai acestui post.

De ce spun asta? Pentru că nu are cum un simplu cetăţean, preocupat de imense nevoi cotidiene, să stea să se lămurească de ce, de exemplu, un post TV de la care obişnuieşte să se informeze tocmai de prin 2010, când avea totală încredere în ceea ce îi povesteau jurnaliştii de acolo, nu a găsit de cuviinţă să dea măcar vreun amănunt nou din istoria devalizării celor trei bănci ale lui Ilan Şor, ce au ieşit la iveală în acea zi, urmare a unui schimb de replici între guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, şi fostul premier Iurie Leancă. Cum ar fi legătură strânsă între Leancă şi principalul suspect de furt, Ilan Şor, sugerată de Drăguţanu. Sau convingerea lui Leancă, formulată pentru prima dată fără ocolişuri, că vina pentru cele întâmplate în sistemul bancar aparţine lui Drăguţanu.    

De ce un post de televiziune aflat cu adevărat în slujba interesului public, nu a patronului, ar fi comunicat neapărat aceste lucruri? Pentru că este vorba despre cel mai mare jaf din istoria recentă a Republicii Moldova şi orice detaliu nou, fie şi aflat în fierbinţeala discuţiilor, este de interes public. Pentru că, în ciuda faptului că furtul a golit rezerva statului de 14,5 miliarde de lei, el este neelucidat şi probabil aşa va rămâne. Pentru că cei care vor suporta consecinţele vom fi noi toţi, fără excepţie, inclusiv telespectatorii acestui post TV. Şi dacă nu e de ajuns, pentru că toate instituţiile media de renume din lume, chiar şi cele care nu auziseră vreodată de Republica Moldova, acum stau cu ochii pen oi datorită acestui jaf.  

Şi de ce nu a făcut-o? Răspunsul este simplu: nu îi este convenabil patronului. 

Dar în general vreau să-ţi spun, dragă Raluca, că acest exemplu nu e de departe singurul. Asistăm de ani buni la acest fenomen. E ca şi cum în Republica Moldova ar exista mai multe lumi, una adevărată şi alta creată de cinci-şase instituţii media. În aceiaşi zi în care ai răbufnit pe Facebook, acelaşi post TV difuzase ştirea „securitatea alimentară nu este ameninţată, dă asigurări ministrul agriculturii” şi nu a dat nici un rând despre iminenţa scumpirii, cu 15 la sută, a pâinii, despre care vorbise în acea conferinţă acelaşi ministru. În ziua următoare, când am pornit televizorul din birou, am auzit o altă ştire, dată ca un “breaking news”,  despre o pretinsă ridicare a embargoului rus pentru cinci companii de vinificaţie din Autonomia Găgăuză. În realitate, cele cinci erau una, pentru că altele patru obţinuseră dreptul de a exporta în Rusia vin, pe fundalul unui embargo pentru celelalte, încă în luna martie. Aspectul cel mai important în acest subiect e, aşa cum înţelege toată presa de bună credinţă, abordarea selectivă a Federaţiei Ruse faţă de companiile moldoveneşti, dar acest aspect a fost evitat în acea ştire. Pentru mine este absolut clar scopul minciunii: pur si simplu partonul acestei televiziuni are nevoie acum să lase impresia unei încălziri a relaţiei moldo-ruse. 

În timp ce scriu aceste rânduri, mi-am mai amintit un caz din aprilie, când IPP-ul dase publicităţii un BOP cu date extrem de descurajante: se constata un declin nemaivăzut al opţiunii proeuropene în rândul populaţiei şi ascensiunea celei pro-asiatice, cumulate cu căderea, sub pragul de trecere în Parlament, a raitingului unor partide aflate la guvernare. În mediile despre care toată lumea înţelege că sunt emanaţii ale acestor partide subiectul a fost substituit atunci cu niște ştiri “incolore”, “şterse” despre fricile moldovenilor sau despre cât de mult a căzut Partidul Comuniştilor în raitinguri. Vă daţi seama, fireşte, de ce aceste instituţii au făcut această alegere editorială. Că doar nu pentru că nu sunt capabili să descopere ştirea adevărată din fluxul mare de informaţii sociologice furnizate de un sondaj. 

Nu am epuizat nici pe departe exemplele care ar arăta la ce amploare a ajuns fenomenul unui “breaking news inventat”. De aceea vă propun să veniţi cu exemplele Dvs. şi să vă daţi cu părerea cât de grave vi se par aceste lucruri. Invit la discuție inclusiv jurnaliștii care lucrează la instituții media unde sunt aplicate asemenea metode.  

De ce jurnaliștii acceptă să facă asemenea lucruri? Ei, care îi critică pe medici că nu respectă jurământul lui Hipocrate și lasă uneori oamenii să moară? 

Să îți prostești audiența prin asemenea metode este mai puțin grav? 

Cum poate breasla ”penaliza” astfel de practici?