Loghează-te
SUGEREAZĂ O TEMĂ DE DISCUȚIE

Platforma profesioniștilor mass-media

Pagina principală Deontologie și profesionalizare

Loghează-te pentru a putea comenta

Categorie: Deontologie și profesionalizare

În ziua în care am aflat că urmează să moderez această sesiune de discuții, copiii au lipsit din majoritatea buletinelor de știri, din ziare și din noutățile din mediul on-line. În atenția presei nu a ajuns în acea zi niciun caz în care un copil să fi fost bătut cu bestialitate, să fi fost lovit de o mașină, să se fi intoxicat, să fi murit sau să fi încercat să se sinucidă. Cred că exagerez un pic, dar, în mare parte, ca să ajungă subiect de știri, un copil din Moldova trebuie să fie victimă sau agresor sau să obțină un succes ieșit din comun, cum ar fi, să câștige o medalie la olimpiada internațională sau la un turneu internațional de sport. 

 

Materiale „neutre” aproape că lipsesc din peisaj și nu pentru că nu ar fi utile sau pentru că nu se vând. Înclin să cred că de vină e lipsa de interes din partea jrunaliștilor, or, pentru a descoperi astfel de subiecte, trebuie să urmărești anumite probleme de sistem și să vezi cum acestea afectează copiii. Drept urmare, subiectele „tragice” sau „negative” continuă să facă jocul în presa de la noi.

 

De multe ori, de temele despre copii se ocupă ultimul venit într-o redacție, deoarece se consideră, în mod eronat, că e o temă ușoară. În realitate, nu fiecare jurnalist are experiența necesară pentru a scrie în mod responsabil și în așa fel încât să nu dăuneze copiilor. Astfel, ne pomenim destul de frecvent cu reportaje în care copilul nu este protejat, ci este, mai degrabă, umilit. 

 

Un exemplu, dar nici pe departe unicul, ar fi reportajul „Nu a mai suportat maltratarea”, difuzat pe data de 2 septembrie 2016 la Canal 3. Un băiat povestește, plângând, în fața camerei, că a fost nevoit să fugă de acasă pentru că nu mai suporta bătăile din partea tatălui. Aflăm că băiatul are 15 ani, e originar din Călărași și și-ar dori să ajungă la un centru de plasament unde să fie protejat de violență. În cadru apare și un polițist care povestește cu lux de amănunte în ce circumstanțe a fost descoperit  băiatul care vagabonda. Identitatea copilului nu e protejată în niciun fel, iar reporterul nu face niciun demers ca să afle din ce motiv a ajuns copilul în această situație. Din păcate, atunci când se întâmplă cazuri grave în care este implicat un copil, presa caută să afle în ce instituție învață acesta, unde locuiește familia sa, dacă este aceasta bogată sau săracă etc. Ultimul lucru la care se gândesc unii jurnaliști este protecția identității acestuia.  Există și cazuri în care jurnaliștii încearcă să afle pe orice cale dacă nu cumva copilul, care este victimă a unei infracțuni, a fost cel care a provocat bătaia/violul etc. 

 

Mă gândesc de multe ori cu ce ajutăm un copil, dacă îl punem să își povestească amarul în fața camerei și îl filmăm cum plânge. Pe termen scurt, aceste lacrimi și emoții se vând, dar, pe termen lung, nu fac decât să îi dăuneze, or, după difuzarea unui material jurnalistic neprofesionist, copilul ajunge în postura de dublă victimă. Mai grav este că nimeni nu urmărește ce se întâmplă cu un copil după ce un reportaj a fost difuzat. 

 

Mai mulți jurnaliști cu care am discutat la diferite training-uri și seminare se plâng că dacă nu prezintă detalii clare despre un copil, întreaga poveste ar părea inventată. Eu cred că un adevărat profesionist va găsi de fiecare dată o soluție pentru ca reportajul sau articolul pe care îl scrie să fie credibil, și în același timp, să nu dăuneze unui copil și să nu stoarcă lacrimi. 

 

Să nu uităm că abordările senzaționale nu fac decât să încurajeze și să perpetueze stereotipurile. Și, așa cum ne învață diversele ghiduri și recomandări elaborate pentru jurnaliști (găsiți mai jos câteva resurse), fiecare copil merită o abordare profesionistă pentru că este o personalitate, iar opinia sa contează. 

 

 Vă îndemn, stimați colegi, să vă expuneți opinia la acest subiect: 

 

  1. De ce presa continuă să scrie despre copii prin prisma senzaționalului?

  2. Ce subiecte ar trebui să mai abordeze mass-media pentru a descrie în deplinătate situația copiilor din Moldova?

  3. Cum am putea determina jurnaliștii să protejeze de fiecare dată identitatea copiilor aflați în situație cu conotație negativă?

Mass-media_si_Drepturile_Copilului_UNICEF_2005.pdf
Ghid_Mass_Media_Violenta_Copii.pdf
Imaginea_tinerilor_ghid_2005.pdf

Ne pare rau, perioada de dezbatere a acestei teme a expirat

Pagina 2 din 2

«12»

05 Apr 2017, 09:49 #11 +2

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 2

Atunci când se realizează un reportaj despre situația unui copil care este victimă a violenței, neglijării, exploatării, traficului sau a unei alte situații traumatizante pentru el, orice discuție privind acest subiect il revictimizează. Jurnaliștii trebuie să ia în calcul acest lucru și să exludă în general din practică discuțiile cu copiii victime. Întrebările e bine să fie adresate specialiștilor abilitați cu protecția copiilor care să ofere informații despre o anume situație, având grijîă să protejeze copilul în conformitate cu regulamentele privind comunicarea cu mass-media.

04 Apr 2017, 16:29 #12 +1

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 4

Eu am impresia că, deseori, presa abordează subiectele despre copii în aceeași manieră în care societatea noastră îi tratează pe copii, adică ”de sus” și fără respect. Pentru că sunt doar niște....copii, pe care poți să-i pui la punct, să le închizi gura, să le spui ce să facă, ce să gândească, ce să simtă, cum să stea în banca lor și să nu conteste autoritatea adulților.
Astfel, ajungem să avem în buletinele informative mai mult știri despre cazuri tragice în care sunt implicați copiii, decât relatări despre problemele sau bucuriile de zi cu zi ale copiilor. Apropo, în aceste cazuri îmi pare foarte umilitor cuvântul ”minor” pe care îl utilizează presa cu referire la copii, fie că este vorba despre victime, fie că este vorba despre copii care au comis infracțiuni. Este un cuvânt preluat din discursul oficialilor, pentru care copilul este un ”minor” - termen definit de legislație, care presupune o atenuare a pedepselor, dar nu și un tratament mai special al cauzei, în conformitate cu nevoile emoționale diferite ale copiilor. Astfel, și presa îi lipește deseori copilului vizat în știre această etichetă de ”minor”, fără să se gândească la el ca la un om viu, cu emoții, cu sentimente.

Subiectele ce îi vizează pe copii ar trebui abordate, pur și simplu, cu bun simț, care, desigur, este mai greu de definit și de măsurat. Dar, ca să fie sigur, jurnalistul ar putea să se întrebe dacă i-ar plăcea ca el, copiii lui sau apropiații săi, să apară în această lumină în presă. Dacă răspunde afirmativ la această întrebare, înseamnă că își face bine meseria.

04 Apr 2017, 14:33 #13 +3

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 5

La polul opus sunt jurnaliştii de televiziune, în special, care, după mai multe atenţionări şi sancţionări, protejează în orice circumstanţe identitatea copilului. Or, după părerea mea, aici ar trebui să funcţioneze nu doar Codul de etică, dar şi discernământul şi bunul-simţ al jurnalistului. Este mai mult decât evident că trebuie să blurăm faţa sau să recurgem la alte mijloace tehnice pentru a proteja identitatea copilului într-un context negativ, mai ales dacă e vorba de o victimă (fie ea şi un adult). Dar nu înţeleg motivul pentru care ar trebui să ascunzi faţa unui copil atunci când acesta îşi expune părerea într-un subiect neutru sau pozitiv. Doar pentru că e minor? Are şi el părerea lui, e om şi, respectiv, are toate drepturile, inclusiv cel la libera exprimare. Mai ales dacă reporterul s-a asigurat şi a solicitat acordul unui părinte, al unui profesor sau al unui director de internat. Cu atât mai mult, nu pot să înţeleg de ce unii blurează faţa copiilor cu dizabilităţi în orice context, de parcă ar fi nişte "leproşi", de parcă ar fi prea urâţi pentru a apărea la televizor aşa cum sunt...

04 Apr 2017, 14:51 #13 +1

De acord, Eugenia. Unii colegi chiar fac exces de zel atunci cand incearca sa protejeze identitatea unui copil. O alta problemă este că, uneori, în ciuda acestor masuri exagerate, detaliile despre un copil abuzat transpar in materialele jurnalistice. De exemplu, fata copilului este bularata, dar apare in cadru profesoara lui sau unul din parinti. In alte cazuri in cadru apare casa in care trăieste copilul si atunci e clar despre cine este vorba iar blurarea feței nu ajută la nimic.


Înregistrat: Mar 2024

Teme moderate: 3

04 Apr 2017, 13:28 #14 +4

Înregistrat: Mar 2024

Postări: 1

E un subiect foarte interesant. Lucrez adesea alături de copii și tineri. Ei au atâtea lucruri interesante de spus, de cerut... însă sunt ignorați de mass media, cu excepția cazurilor în care devin personaje a unor evenimente „de senzație”.
Presa continuă să-i implice în știri „senzaționale” pentru raiting, pentru că atrage atenția.
E cald afară. Tinerii și copiii sunt peste tot, la școală, în parcuri, implicați în activități. Nu se prea vorbește despre activități, sport, timpul liber pentru tineri.
Ar trebui responsabilizați, mai întâi de toate, redactorii, managerii instituțiilor media și site-urilor de profil. Dacă nu poate orice jurnalist să relateze corect despre copii, să existe doar câțiva reporteri în instituție care să mediatizeze subiectele despre copii, dar să fie pregătiți, moral și profesional.

04 Apr 2017, 14:05 #14 +1

Bine punctat, Alina! Copiii merită ca opinia lor să fie prezentă mai des în știri și, implicit, să fie luată în calcul la luarea deciziilor care îi privesc. Depinde de fiecare din noi să reușim să identificăm subiecte în care copiii nu sunt doar victime tăcute ale unor infracțiuni/abuzuri, dar protagoniștii unor știri care abordează probleme de sistem, prezintă soluții și contribuie la schimbarea percepției.

Înregistrat: Mar 2024

Teme moderate: 3

Vrei să propui altă temă de discuție?

Propune

Loghează-te pentru a putea comenta